Despre Buziaş

200 ani de istorie!

Primele atestări ale Buziașului apar în documente în anul 1072.Datele și informațiile despre Buziaș dispar în negura vremii și urmează să revină în secolul 18 când regele Ungariei, membru marcant al familiei Habsburgilor predă localitatea și teritoriile Buziașului fondului religionar maghiar de la acea vreme, Buziașul fiind ales reședință de plasă. În anul 1809 sunt descoperite “izvoarele cu apă tămăduitoare” de către doctorul Johann Bernhart Lindenmayr care deținea și informații legate de geologie. El era medic de circumscripție la Chevereșu Mare și profesa și la Buziaș. Acesta atrage atenția autorităților de la acea vreme despre erupția acestor izvoare, informații ce apar în monografia lui Mihai Hirschfeld. Urmare a acestor sesizări, profesorul Paul Kytaibel, mare chimist la vremea aceea, s-a deplasat în nenumărate rânduri la Buziaș pentru a efectua analizele chimice ale izvoarelor.

Din rezultatele analizelor chimice efectuate a reieșit că apele izvoarelor dețin proprietăți curative, având un conținut mare de minerale (în special fier). Făcându-se publice informațiile privind proprietățile curative și tămăduitoare ale apelor minerale în anul 1811 au început să apară și primii oameni sosiți la tratament deschizându-se astfel primul sezon balnear la Buziaș sub directa coordonare medicală a doctorului Lindenmayr care a fost unul din primii oameni care au susținut foarte mult stațiunea în primele etape ale procesului de dezvoltare. În anul 1836 apar primele semne de dezvoltare economică și în 1838 se stabilește la Buziaș, ca medic balneolog doctorul Gheorghe Ciocârlan care devine primul doctor balneolog oficial al Stațiunii Buziaș până în 1848. În stațiune a instituit, în manieră științifică, cura internă cu apele minerale provenite din izvoarele freatice. Doctorul Ciocârlan a organizat o serie de conferințe științifice, cu participanți din România și străinătate (Viena, Belgrad, Germania) datorită cărora localitatea balneară Buziaș și-a câștigat notorietatea europeană. Gheorghe Ciocârlan, personalitate medicală marcantă a Banatului la acea vreme, a publicat o serie de lucrări de specialitate dintre care enumerăm “Efectul terapeutic al apelor minerale” și “Arta de a preveni îmbolnăvirile” lucrări de referință pentru lumea medicală.

Din punct de vedere administrativ localitatea Buziaș era dată în arendă lui Anton Hoffmann care timp de 13 ani a reușit să dezvolte stațiunea din punct de vedere turistic prin construirea de vile (Adela, Marghit), case de vacanță, hoteluri (Bazar – 1856), Casino-ul din centrul parcului (1856). Perioada respectivă a fost una dintre cele mai înfloritoare și bogate perioade pentru stațiunea Buziaș. De reținut că în acea perioadă (1856) a început construirea colonadei a cărei arhitectură și construcție au fost realizate de către dulgheri aduși special din Austria. Construcția a fost finalizată în anul 1875 devenind cea mai lungă colonadă acoperită din Europa (512 m lungime), mai existând una la Karlovy Vary și alta la Baden Baden. De menționat că în 1815 a început sistematizarea și construirea celor două parcuri ale stațiunii, Liget și Central, proiecte ce au fost derulate pe o perioadă de aproximativ 100 de ani și care au fost realizate în mare parte de către specialiști austrieci care au adus specii rare de arbori .

Construirea celor două parcuri din stațiune a avut drept scop crearea unui climat special care să completeze curele cu apa minerală, devenind astfel, un factor natural de cură folosit și în prezent. Perioada în care Hoffmann era administrator a reprezentat una dintre cele mai înfloritoare perioade ale stațiunii Buziaș, fiind recunoscută și la nivel european și ajungând ca apele minerale să fie comparate cu cele ale stațiunii Neuheim din Germania. În anul 1893, industriașul de origine maghiară Erno Schottola devine primul proprietar al stațiunii Buziaș până în 1903 când decedează. El a continuat dezvoltarea stațiunii și construirea de vile, hoteluri, stabilimente pentru sănătate, modernizând toate spațiile de cazare existente la vremea aceea. Un eveniment notabil la acea vreme a fost sosirea Împaratului Austro-Ungar în septembrie 1898 cu ocazia unei campanii de exerciții militare care avea drept scop pregătirea pentru primul război mondial, campanie ce a durat aproximativ o săptămână. La 3 zile după plecarea trupelor militare, împărăteasa Elisabeta a fost ucisă în Olanda în timpul unei vizite de protocol. Drept urmare a acestui eveniment dramatic, parcul stațiunii denumit atunci Liget a preluat numele de Parcul Elisabeta.

În anul 1906 stațiunea Buziaș a fost cumpărată de către un alt industriaș de origine germană, pe nume Jacob Muschong care a continuat procesul de dezvoltare al stațiunii atât din punct de vedere turistic , cât și economic. El a pus bazele primei fabrici de îmbuteliere a apei minerale și a dioxidului de carbon, fiind utilizată și consumată cu mare success în zonele industrializate (muncitorii din industria metalurgică aveau acces gratuit la consumul de apă minerală de la Buziaș). Apa minerală îmbuteliată a fost prezentă în mai multe competiții și concursuri, câștigând de-a lungul timpului 8 medalii printre care și o medalie de aur la Concursul de la Bratislava din anul 1920. Pe toate etichetele sticlelor comercializate erau trecute medaliile și premiile câștigate în competiții, precum și buletinul de analiză chimică al apei minerale. Buletinul de analiză chimică al apei este și în prezent trecut pe etichetă împreună cu specificația că apa este 100% naturală folosindu-se dioxid de carbon natural. Urmare a unei dezvoltări foarte puternice din punct de vedere turistic, în anul 1907, Jacob Muschong a început construcția unei noi locații pentru băi cu apă minerală, locație care în prezent este în conservare. Tot în scop turistic, în 1907 a fost construită o linie de cale ferată , pe o lungime de 2,5 km, care lega Gara Buziaș de centrul stațiunii, folosită în scop economic transportându-se apa minerală îmbuteliată, precum și buteliile cu dioxid de carbon, de la fabrică la gara Buziaș.

În anul 1923, Jacob Muschong începe să folosească linia de cale ferată și în scop turistic, asigurând astfel transferul turiștilor de la gară în centrul stațiunii. De reținut că locomotiva cu aburi folosea ca și combustibil lemne de foc și nu cărbuni, pentru a evita poluarea aerului stațiunii. În anul 1922 are loc un fenomen rar întâlnit în zonă și anume în plin sezon de cură și tratament, în urma unei mișcări seismice are loc colmatarea izvoarelor, eveniment ce putea deveni dezastruos atât pentru proprietarul stațiunii cât și pentru stațiune în sine. Situația a fost salvată de către un specialist în foraje, pe nume Medvescky adus de către Jacob Muschong de la Arad și care a forat la o adâncime de 106 m, mai mult nefiind posibil din cauza unui strat de roci foarte dure care nici în prezent nu a putut fi străpuns. În urma acestei forări s-a format un geizer foarte puternic care aruncă apa la o inălțime de aproximativ 40 m și care a reușit în următoarele 3 zile să repornească izvoarele minerale , fiind astfel salvat sezonul de tratament și evident stațiunea. În 1923 Jacob Muschong decedează și stațiunea este moștenită de către una dintre fiicele sale, Ecaterina, care mai rămâne proprietarul stațiunii până în anul 1948 când este naționalizată. Buziașul continuă să fie una dintre cele mai reprezentative stațiuni balneare, bucurându-se de recunoaștere internațională, dar începe să pălească aura aristocratică, făcându-și loc construcții noi, moderne, hoteluri și baze de tratament, având capacități foarte mari. Numărul de turiști și vizitatori sosiți la Buziaș în fiecare sezon era cuprins între 3000 – 5000 persoane, conform datelor din arhiva stațiunii.

După Revoluția de la 1989, stațiunea a stagnat din punct de vedere turistic, iar după procesul de privatizare în 1994-1995 Buziașul a început să piardă semnificativ în fața stațiunilor balneare din țară și străinătate, datorită unui management neperformant. În anul 2005, noua echipă executivă a stațiunii și-a propus prin strategia investițională derulată pe o perioadă de 8 ani să readucă Buziașul în rândul stațiunilor balneare reprezentative din România și cu posibiliăți de recunoaștere în țările europene învecinate.

Buziașul, devenit oraș la începutul anului 1956, este situat în partea de sud-vest a țării, în Câmpia Banatului, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu, pe cursul inferior al pârâului Valea Salciei, în Depresiunea Buziașului, la o distanță de 25 km (pe DJ 592) și 28 km (pe calea ferată) față de Lugoj și de 34 km (pe DJ 592) și 37 km (pe calea ferată) față de Timișoara. În limitele actuale, teritoriul orașului are o suprafață de 104 km și o altitudine medie de 128 m. Declarat localitate balneară încă din anul 1819, orașul propriu-zis se desfășoară pe terasa superioară a Timișului, la contactul dintre Câmpia Banatului de Est și dealurile bănățăne – Dealul Silagiu, în partea de sud-est a celui mai mare județ al țării, județul Timiș (8.678 km2 suprafață sau 3,6% din teritoriul României).

Concentrațiile de aeroioni negativi sunt mai ridicate decât cele obișnuite pentru altitudinile joase (în general circa 400-700 perechi de aeroioni negativi/cmł aer). La nivelul stațiunii concentrația de aeroioni negativi se situează între 800-1270 / cmł aer.

Apele minerale ocupă un loc foarte important, dat fiind rolul lor în dezvoltarea social-economică a orașului-stațiune Buziaș. Una dintre legendele locale afirmă că „la început, satul Buziaș era răsfirat. Ici, colea se ridica câte o casă construită din bârne, acoperită cu paie și trestie. Ocupația de bază a locuitorilor era munca pământului și creșterea animalelor. În întreg hotarul așezării era mare lipsă de apă de băut. La un singur sălaș, așezat într-o pădurice frumoasă, exista apă bună, în apropierea casei în care locuia moș Bâzieș, un bătrân bun și sfătos. Sătenii au băut apă de la izvorul moșului și gustul acrișor și răcoritor al ei a făcut ca numărul lor să crească. Cu timpul tot mai mulți săteni și-au mutat locuințele lângă izvorul cu apă acrișoară”. Locul izvorului era în parcul stațiunii, iar urmașii bătrânului sfătos, cu timpul, au dat numele așezării de Baziaș, așa cum și astăzi o pronunță bănățenii. În memoria lui, în anul 1984 s-a amenajat buveta „Izvorul Moș Bâzieș ” care are pe soclul vestic notată succint legenda bătrânului, iar pe cel estic indicațiile terapeutice ale apelor provenite de la izvor.

–Atestarea documentară a localității datează din anul 1369, sub numele de Buzuș și Bozaș. Trei dintre cei mai cunoscuți specialiști, botanistul Al. Borza și arheologii Dumitru Tudor și Liviu Marghitan, și-au exprimat opinia cum că apele minerale de la Buziaș erau folosite încă din vremea romanilor.

–Redescoperirea zăcământului hidromineral (apa minerală și dioxidul de carbon) s-a produs între anii 1796 – 1805 având un rol deosebit de important în evoluția așezării, întrucât în 1811 s-a deschis primul sezon balnear organizat, totodată înființându-se Stațiunea Balneară. Valoarea terapeutică a apelor minerale a devenit cunoscută în scurt timp atât în Ungaria cât și în țările vecine, Buziașul fiind “locul pentru izvoarele cele tămăduitoare și într-alte stăpâniri cunoscute și unde oamenii din locuri însemnate și îndepartate se adună”.

Tratamentul se va realiza până la sfârșitul secolului al XIX-lea prin cura internă, consumul apei minerale fiind de bază (se tratau anemii, afecțiuni ale aparatului urinar, ale colonului, stomacului, ficatului, ale căilor respiratorii, boli ginecologice, boli de nervi etc.). Ca o recunoaștere a importanței stațiunii, Buziașul a fost, între 22-26 august 1886, gazda celui de-al XIII-lea Congres al medicilor și naturaliștilor din Ungaria și Transilvania, la care au participat specialiști din Europa și Asia. O altă dovadă a prestigiului de care se bucura stațiunea este vizita făcută, în septembrie 1898 de Împăratul Franz Josef și moștenitorul tronului, prințul Franz Ferdinand. Dezvoltarea ulterioară a stațiunii a fost marcată de descoperirea, în anul 1903, a stratului acvifer artezian, ce a permis introducerea tratamentului maladiilor cardiovasculare prin cura externă (băi în apă minerală puternic carbogazoasă încălzită).

Din 1990, Băile Minerale se află sub administrarea S.C. TRATAMENT BALNEAR BUZIAȘ S.A. cunoscând astfel o nouă perioadă de prosperitate. Azi, activitatea curativă, intens modernizată, acordă bolilor cardiovasculare un loc central. Principala stațiune a județului Timiș, care datorită apelor sale figurează în marile enciclopedii ale lumii, precum aceea a savanților italieni M. Messini și C.G. Lollo “Aque minerali del mondo” sau “Precis d`hydrologie” a omului de știință francez A. Morette, s-a impus pe plan național și în străinătate. Premierele naționale efectuate pe tărâm medical în stațiunea Buziaș au motivat parcurgerea istoricului utilizării balneare a apelor minerale în speranța că vizitatorul de astăzi îsi va putea explica calitatea deosebită a serviciilor medicale de care beneficiază.